Vacanța cea mai lungă

A fost cea mai lungă vacanță.

Când a început, aveam șaizeci și ceva de ani.

Astăzi  mai trec un prag.

Sunt recunoscătoare că am privilegiul s-o fac.

Nu  am motive de tristețe.

Am inima și , deocamdată, mintea tinere.

La cincizeci de ani, am zis că sunt la jumătatea vieții și am hotărât să-mi număr anii pornind de la zero.

Așadar, dragii mei, am douăzeci de primăveri!

Sunt fără griji și fără bani...

Râd din toată inima, iubesc necondiționat și 

fac prostii de calitate excelentă.

Sunt gălăgioasă, obositor de energică și enervantă.

E greu de crezut că mă voi schimba.

Cei ce nu-mi pot accepta  defectele (muuult mai numeroase decât calitățile), să mă ignore!

Avantajul e reciproc.

Celorlalți, toată dragostea și recunoștința mea!