Căciula de nurcă fumurie

 Cu vreo trei săptămâni înainte de sărbători, m-am întâlnit cu prietena mea Mona la o cană cu ceai și povești.

Când a intrat în ceainărie, i-am remarcat licuricii din privire, semn că iar a făcut o achiziție vestimentară de care e foarte mândră. A început abrupt, cum o știu:

- Să vezi ce căciulă splendidă de nurcă fumurie mi-am comandat - și mi-a vârât telefonul sub nas.

Nu era o poză făcută de ea, ci o reclamă on line. 

A continuat plină de entuziasm:

- E o ofertă foaaarte avantajoasă. Nu costă decât 149 de lei.

Imediat mi-a sunat clopoțelul. 

- E prea ieftină. Ceva nu e în regulă.

- Of, ce bine te pricepi să strici cheful oamenilor! Oricum, nu contează. Am 

plătit-o deja.În maximum zece zile o primesc

Trecuseră două săptămâni și nerăbdarea ei atinsese cote maxime. Cu un sadism pe care nu mi-l exercitasem până atunci, de fiecare dată când vorbeam la telefon o întrebam dacă a primit minunăția de căciulă. 

Raspundea plină de ciudă :

-Nu!

Imediat după Crăciun am primit o poză la care nu știam cum să reactionez: să râd de ceea ce vedeam sau să  o compătimesc pe Mona, fotografiată cu un obiect ciudat pe cap, ceva între potcap și oală de sarmale, gri-șobolan, confecționat, cel mai probabil, dintr-o pătură. 

- Uite ce oroare am primit! Este făcut dintr-un material identic cu cel al păturii pe care am cumpărat-o ăsta-toamnă. (Exact ce spuneam!) 

- Poți sa o returnezi? 

- Cred că da.

- Crezi? Nu știi sigur? 

- Mda, văd eu ce fac... Trimit un mail, ceva...

Astăzi m-a sunat :

- Am primit răspuns la sesizarea mea. 

- Bun! Și ce ți-au scris? 

- Nu știu. E scris în chineză. 

-