ERA bazar

Zicerea de mai sus este poveste cu zâne față de ce mi s-a întâmplat mie în urmă cu vreo doi ani. Mai întâi sa fac niște precizări despre starea mea generală.  De ani buni, nu mă apropii de oglindă decât când mă rujez și atunci privesc strict obiectul muncii. În rest, mă privesc de la o distanță strategica de minimum trei metri, din două motive: 1. nu am niciun chef să fac inventarul canioanelor faciale și 2. mi-e teamă să nu facă infarct oglinda și, dacă e vreo venețiană de sute de euro, trebuie să fac credit la bancă pentru a acoperi paguba .  Strategia e fără cusur - starea de bine e garantată.  Sunt convinsă ( absolut aiurea) că arăt asa cum mă simt: am energie ca la 30 de ani, sunt sprintenă ca la 20, iar mintea, mai iute de picior, a coborât pe la 14-15 ani. Mai bine zis, eram convinsă până la întâmplarea cu pricina. 2019, vara.  Mă urc în trenul spre Sinaia. Pe locul din fața mea e instalat "idealul" meu masculin: o persoană de vârstă incertă, suplă...

Un vechi prieten, din generația mea ( am și prieteni serioși, de vârsta mea, nu numai tineri și neliniștiți ca cei de pe Facebook și de pe Instagram) mi-a trimis concluziile unor cercetători britanici.  Ați observat că expresia "cercetătorii britanici" este o acoperire pentru toate tâmpeniile care se vehiculează pe Facebook?  Spunea amicul meu că zeii atotputernici ai investigației științifice au ajuns la concluzia că, la 60 - 70 de ani, mintea atinge maximul de flexibilitate. După o scurtă analiză, le-am dat dreptate. Mintea mea este flexibilă ca un acrobat încrucișat cu un contorsionist: se ghemuiește, se arcuiește, face tumbe și aterizează la punct fix.  Ideile care-mi vin după toată această gimnastică sunt cel puțin bizare și, mai ales, numeroase.  Eu sunt mulțumită, cei din jur sunt îngrijorați.  Să nu credeți că m-am molipsit de conspiraționita isteroidă omniprezentă în mass media și nu numai, dar nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva cercetarea...

Nu știu ce algoritm are Fb la trimiterea noutăților, dar săptămâna asta a reușit să mă indispună. Am primit pe flux numai postări de la cele mai anoste persoane din lista de prieteni. Una dintre ele are mania citatelor așa zis motivaționale și ridică  la nivel de aforism orice platitudine. Ieri, spre exemplu, m-a fericit cu următorul: "Nu toți oamenii frumoși sunt buni, dar toți oamenii buni sunt frumoși." Recunosc, puteam să rămân indiferentă, dar m-am uitat în oglindă și am realizat că sunt cam rea. Pentru stările de enervare sau de fandacsie, am un remediu infailibil:îmi cumpăr ceva nou, nu neapărat și scump. De data asta am comis-o ceva mai grav: mi-am cumpărat pantofi violeți! Și chiar i-am și încălțat. Deocamdată în casă. Sper să mă  enerveze cineva suficient de mult în prima zi cu soare ca să am curajul să ies cu ei pe stradă. Cine se oferă? 

Am observat, în ultimul timp, o tendință foarte curioasă: este sau nu este o ocazie specială, ni se fac urări: de bine,de fericire, de prosperitate, etc.  Astăzi, de exemplu, am primit nu mai puțin de cinci postări cu urarea "Aprilie fericit!"  Martie a început cu inevitabila  "O primăvară frumoasă!" și februarie cu mai mult decât stupida "O lună a dragostei minunată!".  În ritmul ăsta, mă întreb cât va dura până să citesc "O marți fără ceasuri rele!" sau, mai la vară, să mă emoționeze "Caniculă ușoară!".  Dacă m-aș înscrie în tendințe v-aș ura  "O minivacanță mare plină de dragoste!" sau "Interdicții fericite!", dar nu am aderat la liga urătorilor profesioniști, așa că...